Când indignarea se „democratizează”…

http://www.ziarulnatiunea.ro/2019/10/07/cand-indignarea-se-democratizeaza/ „Când am chef, sparg; sparg cocoană!”, răcnea Lefter Popescu făcând cioburi din farfurii de câte zece mii de franci una. Cu sau fără chef, după o sută și mai mulți ani, și oamenii, și statele, par azi mai indignate ca oricând și din orice. „Indignarea a devenit modă privilegiată de exprimare în epoca noastră, drogată pe scandal generalizat”, scrie săptămânalul francez „Le Point”, care-l intervievează pe filozoful belgian Laurent de Sutter. Acesta, autorul unui eseu care se cheamă „Indignare totală”, pornește de la constatarea că la șuetele de cafea, pe rețelele sociale, în ziare și în emisiunile tv, „ai impresia că oamenii nu simt că trăiesc decât atunci când au un motiv să se enerveze”. Și motive de indignare are oricine, cu prisosință. De la capul de locuitor din statistici la congressmenii democrați furioși pe președintele Trump, parlamentarii britanici pro și contra Brexit, extremele stânga și dreapta germane, „vestele galbene” din Franța, antimigrantii și imigranții, protestanții cu umbrele din Hongkong și cei (mult mai puțini) de la Moscova etc. etc. Filozof de formație fiind, teoreticianul indignării totale produce în cartea sa o definiție remarcabilă” „Indignarea este un fel de plăcere care se tot repetă, dar fără să schimbe ceva nici în realitate, nici în indignat”. Altfel spus, această „democratizare” și masificare a indignării e inutilă, nu aduce nimic bun, ilustrează de fapt cel mai clar „prostia modernă”, iar în politică ajunge să cotropească toate tendințele și taberele. Furioși, rebeli, reziști, progresiști, din tabăra Me too sau Moi pas, indignații publici sunt de regulă – din fericire sau din nefericire – ineficienți, sterili, lipsiți de pragmatism, oricât ar șoca prin verbiaj sau gesticulație. Dar, atenție, și vulnerabili, și pradă ușoară pentru instrumentare. Cu câțiva în urmă, o altă carte, „Indignați-vă!”, a lui Stephane Hessel a avut celebrul ei „sfert de oră” de succes, cu apelul la tânăra generație de a ieși din apatie și a acționa. Dar mesajul subliminal al cărții – susține azi Laurent de Sutter – pare a fi mai degrabă „Aliniați-vă!”. Oricum, cuvântul de ordine al zilei e „indignarea totală”. La noi, campanie electorală permanentă și furibundă, partide, guverne, lideri în păruială neîncetată până dispar unul câte unul ca în șirul orbilor lui Bruegel, vacarm și bălăcăreală la televiziuni, în Parlament, în presă, pe rețele sociale, dezvăluiri-dezmințiri-învinuiri-răstălmăciri, bătăi ale ciungilor între vârfurile principalelor instituții ale statului. Prezentarea de librărie a cărții filozofului belgian apărută în această toamnă rezumă o stare de spirit globală: „Epoca noastră este cea a scandalului generalizat. De dimineața până seara, de la birou la restaurant și de la concedii la prânzuri în familie, nu există clipă care să nu ne dea ocazia să ne indignăm. Scandalul e ba politic, ba economic; ba moral, ba religios; ba ecologic, ba estetic. Toate ungherele vieții par acum afectate de imperfecțiuni, prostii, orori, care ne stârnesc o furie mai mult sau mai puțin virtuoasă”. Aveam cândva, la o redacție, un fel de șef pe care l-am găsit într-o zi mototolind spasmodic hârtiile de pe birou și bombănind: „Mă, mă, mă, de ce sunt eu enervat”. Era enervat că era enervat… Și atunci, ce să facem? Să ne indignăm „productiv”? Sau să ne căutăm alt glob pământesc?